pantofii rosii

"Ana va avea douăzeci
de inele pe deget.

cel dintâi i-a fost pus când avea vreo trei luni
lumea era pe atunci lapte dulce
şi-ncăpea într-un sân.

de primul spital îşi aminteşte şi-acum
i-au dat voie să hrănească o pasăre
îi punea firmituri pe pervaz
dimineaţa i se recolta sânge îi spuneau că-l vor da fluturilor
Ana fluturii sunt plăpânzi şi prea albi
au nevoie de roşu pe aripi
era vară toţi îi aduceau îngheţată
numai mama se făcuse deodată
mai tăcută decât păpuşile ei



pe urmă a învăţat să-şi facă singură ceaiul
să spună o rugăciune înainte de somn
să strângă masa să scrie compuneri
să nu uite că ziua cuprinde o noapte o dimineaţă amiaza
şi tabletele din cutia de plastic

la paisprezece ani i s-a spus o poveste
despre stelele care curg în fântâni
să se scalde puţin
doar puţin

în noaptea aceea mama ei a ridicat o biserică s-a închis între ziduri apoi i-a dat foc.
Ana n-a aflat niciodată.

mama Anei coase rochii de mireasă
voaluri atlazuri organza şi perle
în fiecare zi îşi coase câte una pe inimă
rupe capătul aţei cu dinţii şi-l înghite
stomacul ei e un ghem
pe care-şi ascut pisicile ghearele

astăzi mama o să-i cumpere tort
douăzeci de garoafe
şi pantofii roşii pe care i-au văzut în vitrină
îi va cânta la mulţi ani va deschide o sticlă cu vin
la noapte va strânge paharele
şi se va preface-n lupoaică
să strivească iar cerul în colţi"

de Adriana Lisandru