cu asta cred ca am epuizat metaforele terapeutice de pe net...

A fost odată într-o pădure o veveriţă şi un cocor care au hotărât să fie prieteni.Şi îşi doreau cu adevărat acest lucru şi pentru a sărbători acest început de prietenie, veveriţa s-a gândit să cheme cocorul la masă pentru a-i oferi di bunătăţile ei.Ea s-a pregătit cu multe feluri de mâncare şi l-a invitat la masă.Acesta a fost încântat de feluritele bunătăţi, însă nu a putut mânca nimic pentru că veveriţa a pus toatămâncarea în vase întinse de pe care cocorul cu ciocul său lung nu putea apuca nimic.Abia a putut ciuguli cocorul câteva firimituri când veveriţa termină tot.Veveriţa s-a întrebat de ce nu i-o fi plăcut cocorului mâncarea sa, dar nu-şi dăduse seama că el nu putea apuca mâncarea.Iar cocorul se întreba de ce a vrut veveriţa să râdă de el.

Totuşi, s-a hotărât şi cocorul să invite la el veveriţa şi să-i arate cum se poate mânca comod.Acesta a adunat şi el toate bunătăţile de care credea că veveriţa ar fi încântată, însă cocorul le-a pus în vase adânci, în care botul veveriţei nu ajungea.Şi aşa au început să se acuze de rea intenţie şi a fost necesar să ceară judecarea nemulţumirii lor de la alt animal din pădure pentru a înţelege de ce nu puteau să se împace.